|
Centrele de Documentare Europeană (CDE) sprijină universităţile şi institutele de cercetare în promovarea şi extinderea educaţiei şi cercetării în domeniul integrării europene, le încurajează să participe la dezbaterea despre Europa şi îi sprijină pe cetăţeni să se informeze despre politicile Uniunii.
Reţeaua europeană a CDE, este, din 2005, parte a activităţilor publice de informare ale Comisiei Europene cunoscute sub denumirea "Europe Direct".
|
|
Centrul de studii şi documentare europeană
Universitatea Româno-Americană
Înfiinţare şi scop.
Centrul de Studii şi Documentare Europeană, este organizat în cadrul Facultăţii de Studii Economice Europene, Universitatea Româno-Americană, Bucureşti .
Activitatea Centrului are în vedere dezvoltarea unor activităţi care să contribuie la o mai bună cunoaştere a fenomenului integrării europene prin asigurarea unei baze materiale de specialitate, realizarea de studii în domeniu, organizarea de manifestări ştinţifice.
Obiective
Centrul îşi dezvoltă activitatea pe baza următoarelor obiective:
-
Asigurarea unei baze materiale de specialitate pentru derularea procesului didactic şi de cercetare în cadrul Universităţii Româno-Americane;
-
Acordarea de sprijin ştiinţific pentru implementarea proiectelor cu finanţare din fonduri europene;
-
Dinamizarea activităţilor ştiinţifice în domeniul integrării europene;
-
Asigurarea cadrului necesar pentru diseminarea informaţiilor de actualitate legate de evoluţiile economice şi politice pe plan european;
-
Acordarea de suport pentru realizarea de contacte cu instituţii de învăţământ superior, centre de cercetare sau alte tipuri de parteneri din Uniunea Europeană
Activităţi principale ale centrului
Activitatea Centrului se bazează pe următoarele componente:
-
Urmărirea, evaluarea şi achiziţionarea de materiale de specialitate din România şi din străinătate, necesare pentru derularea activităţii de cercetare sau procesului didactic în cadrul Universităţii Româno-Americane;
-
Realizarea de studii şi analize în domeniul integrării economice europene; (proiecte de cercetare finanţate din programele naţionale şi internaţionale, contracte cu companii, articole de specialitate etc.)
-
Organizarea de manifestări ştiinţifice: simpozioane, conferinţe, mese rotunde, dezbateri;
-
Realizarea de contacte cu potenţiali parteneri din străinătate: Universităţi, Centre de Cercetare, Instituţii Europene, Centre de formare etc.
-
Realizarea de demersuri pentru întărirea legăturilor cu Instituţiii de profil din România în vederea realizării activităţilor de cercetare şi organizare de evenimente dedicate integrării economice europene; (Institutul de Economie Mondiala si cu Institutul European din Romania)
-
Editarea revistei Universităţii în limba engleză (Romanian Economic and Business Review);
-
Organizarea de activităţi ştiinţifice în cadrul proiectelor cu finanţare europeană pentru a facilita buna derulare a acestora dar şi un grad de diseminare a rezultatelor cât mai ridicat.
Baza materială
Activitatea Centrului se desfaşoară la sediul Universităţii Româno-Americane, Bd. Expoziţiei nr. 1B, Sector 1, Bucureşti, la etajul 3, sala 309. Spaţiul în care se desfaşoară activitatea Centrului este pus la dispoziţie de Universitatea Romîno-Americană. Centrul dispune de un punct de documentare conţinând lucrări de specialitate şi publicaţii din domeniul integrării europene şi de dotare iniţială cu tehnologie de calcul (computere de birou, laptop), imprimante, videoproiector.
Dotarea tehnică si documentară sunt asigurate atât din foduri ale Universităţii cât şi pe baza participării la proiecte cu finanţare naţională sau europeană.
|
|
|
|
|
|
15 Mai 2010
Dezbaterea
"Rolul Parlamentului European in contextul Tratatului de la Lisabona"
Detalii |
30 Martie 2010
Intalnire pe tema
"Agengei 2020"
a Uniunii Europene
Detalii |
18 Martie 2010
Dezbaterea
"Unde se termina Europa?"
Detalii |
9 Martie 2010
Intalnirea cu ambasadorul Marii Britanii la Bucuresti
Detalii |
25 Februarie 2010
"Dezvoltarea Durabila - solutia postcriza"
Detalii |
27 Ianuarie 2010
Conferinţa cu tema "Locul si Rolul Coreei de Sud in Economia Mondiala"
Detalii |
9-11 Decembrie 2009
"Conferinţa reţelelor de comunicare Cluj, 9 - 11.12.2009"
Detalii |
17 Noiembrie 2009
Dezbaterea
"Urmatorii 100 de ani. Previziuni pentru secolul XXI"
Detalii |
21-25 Septembrie 2009
"Stagiu de documentare a coordonatorilor
Centrelor de Studii şi Documentare Europeană (CDE)
din Romania"
Detalii |
19 Iunie 2009
"Efectele crizei
fianciare in Romania"
Detalii |
10 Aprilie 2009
"Impactul crizei economice
mondiale asupra Romaniei"
Detalii
|
|